Protest inedit al lui Mulțescu: nu vrea să pronunțe numele adversarei CFR Cluj! „Au lăsat antrenori și jucători pe drumuri!”

Protest inedit al lui Mulțescu: nu vrea să pronunțe numele adversarei CFR Cluj!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul formației FC Voluntari, Gheorghe Mulțescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu va pronunța numele adversarei din etapa a XVII-a a Ligii I, CFR Cluj, pentru că foștii antrenori și jucători au rămas neplătiți după ce au fost dați afară în urma intrării în insolvență.

„Acum ne așteaptă un meci foarte greu, nu vreau să dau numele pronunț numele pentru că e o persoană acolo care a fost implicată în mai multe lucruri care nu țin de moralitate. Acolo sunt numai jucători care au evoluat în țări cu fotbal ca lumea. După ce au intrat în insolvență, nu au mâncat nici usturoi, nici gura nu le pute, și au lăsat pe drumuri foarte mulți oameni, antrenori și jucători fără bani, acum liniștiți și-au creat o nouă echipă. Ceilalți suferă în spate și nimeni nu ia nicio măsură. Eu treaba cu insolvența nu am înțeles-o. Eu știu că în Austria campioana a retrogradat din cauza problemelor financiare, și prin Italia au fost probleme, numai la noi e această gogoriță care a nemulțumit actorii principali ai fotbalului. La noi se poate orice„, a declarat Mulțescu.

Tehnicianul speră ca jucătorii săi să-și fi revenit după înfrângerea din etapa precedentă, cu 1-2, în fața formației Pandurii Târgu Jiu: „Foarte important a fost ca după meciul cu Pandurii să remontăm echipa din punct de vedere fizic. A fost greu și mental să ne recuperăm, pentru că toți am trăit o dezamăgire, toți ne doream să câștigăm un punct sau puncte. Normal era să nu se joace pentru că era vorba de doliu național. Cine a luat acea decizie să-i fie rușine. Evenimentele de atunci au lăsat urme. Eu am suferit foarte tare pentru că îmi pusesem multe speranțe în acel joc, dar se tratează cu superficialitate aceste aspecte umane. Deci vom întâlni un adversar foarte greu, care a arătat forță de joc atât cu Steaua cât și cu Timișoara. Noi suntem într-o ușoară urcare de formă, ne dorim să câștigăm și puncte. În ideea asta ne-am pregătit atât pe faza de atac cât și de apărare, pentru că întâlnim o echipă foarte periculoasă. O victorie ar însemna mai mult decât cea cu Petrolul, chiar dacă a fost prima. Avem speranțe pentru viitor. Noi vrem să ne acoperim lipsurile pe care le-am avut până acum„.

Partida FC Voluntari – CFR Cluj, din cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul Dinamo.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×